scoala vietii sau cum povestile de viata traiesc in amintirile noastre
5174
post-template-default,single,single-post,postid-5174,single-format-standard,bridge-core-3.0.9,qode-page-transition-enabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-child-theme-ver-1.0.0,qode-theme-ver-29.7,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.13.0,vc_responsive

Scoala Vietii

Scoala Vietii este o sintagma putin inteleasa. Poate ca filmuletul pe care vi-l propun o sa mai lamureasca acest concept. Este o mica bijuterie semnata de www.recorder.ro poate cel mai bun site de video-reportaj de la noi. Probabil niste „Sorosisti” si astia.

Sa facem un rezumat. In goana nebuna dupa dezvoltare, mor natural niste meserii. E normal sa fie asa. Palarierii, cosarii, sacagii etc. Ele sunt meserii pe care progresul le-a inlaturat. Am observat, odata cu Hipstareala, o revigorare a meseriei de palarier. Dar, probabil, este ultima strigare inaintea unul final glorios. Ceea ce este interesant e ca , ultimii ramasi, sunt cei mai buni din meseria lor.

Este povestea lui Dumitru Caraiani ultimul vanzator de loz in plic din Bucuresti. Ca fapt divers pana in 1980, desi nascut in Bucuresti, am stat in Costesti-Valcea. Cand tata m-a adus prima data in capitala am tras un loz. Si am castigat o suta de lei. Asa ca pentru mine povestea are o mare incarcatura.

Concluzia eset una singura: povestile de viata nu mor niciodata. Ele sunt duse mai departe in amintirile noastre. Recorder.ro face cunoscuta o astfel de poveste! Felicitari!

1 Comment

Post A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.