Nătăfleții toxici "ne explică" cum e treaba cu seria Adolescence.... - Serban Huidu
6860
post-template-default,single,single-post,postid-6860,single-format-standard,bridge-core-3.0.9,qode-page-transition-enabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-child-theme-ver-1.0.0,qode-theme-ver-29.7,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.13.0,vc_responsive

Nătăfleții toxici „ne explică” cum e treaba cu seria Adolescence….

Nu am comentat până acum seria „Adolescence” deși, cu doi băieți de 16 și 18 ani, eram în măsură să o fac. Nu. I-am lăsat pe „specialiști”. Oameni care habar nu au de situație, dar se bagă ca musca in lapte, că subiectul „e pe val”. Povestea e mult mai profundă decât asta cu moda. Să vedeți ce articol am găsit zilele trecute, printre multe opinii de actori, cântăreți si alți profeți. Pe Hotnews scrie cam așa. Click pe poza pentru articol.

Deci cum ne protejăm copiii de masculinitatea toxică. Cuvântul „toxic” a devenit așa un fel de negativ absolut in psihologie. Relațiile sunt toxice, societatea e toxică, masculinitatea e toxică tot ce e rău e toxic. E așa o lipsa de imaginație și de cultura. E ca formula „îmi place foarte tare de” Alo „Îmi place foarte mult de”, asa e corect prețioșilor.
O tanti psiholog ne spune nouă de la înălțimea facultății absolvite la Cluj și de la altitudinea mutării in America, cum trebuie să ne ferim de „masculinitatea toxică”. Ea este psiholoaga. Mai mult despre cu un click pe poză.

Cucoană stai jos 4 . Nu numai despre modele masculine greșite e vorba in film, ci in primul rând despre prăpastia dintre generații. Despre lipsa comunicării, a interesului. Despre alienarea din societatea modernă. Fata, victima, nu reprezenta „masculinitate toxică” ci executa un bulling pe internet. Jocul ăsta periculos este valabil și la alte vârste. Unii oameni se joacă cu mintea semenilor și după, se miră de ce au luat o boabă intre ochi. Spre exemplu, e celebru cazul unei reporterițe la o televiziune americană, căsăpita in direct de un fost coleg. Pe care victima il „sapase” până a fost dat afara. Deh toxic…

Revenind la film și la păreriștii de ocazie. Madam psiholoaga ne explica cum că, dacă fratii Tate au fost pomeniti in film, trebuie să fie vorba de masculinitatea lor de prost gust. Repet: mai uita-te de vreo 10 ori la film madam. A nu se înțelege aici ca îi admir sau sunt de acord cu cioflingarii ăia doi. Niste presupusi violatori, exploatatori și niste dovediți misogini care vorbesc despre teme găsite pe diverse forumuri. Nu pot fi bănuiți de o inteligenta creativă. In afară de imaginea de cocosi penibili, pentru cei ce gândesc, nu reprezinta nimic.

Din cauza unor oameni ca doamna psiholog, avem din nou la Casa Alba un saltimbanc. Pentru că votanții lui, s-au ingrozit de aberațiile woke pe care le-ați slobozit ani de-a randul. Asta da toxic! Așa că asumati-vă eroarea democrației care vă conduce și nu vă mai plângeți. Sunteți de 100 de ori mai iresponsabili decat marțafoiul suprem. Revenim la Adolescence, am să vă spun și opinia mea [netoxica] despre film.

Am fost entuziasmat ,da asta e cuvântul, că cineva a înțeles exact ruptura din societate, dintre generații. Incapacitatea părinților de a înțelege nevoile complexe ale adolescenților din ziua de azi. Avem apoi, din cauza ca nu se înțeleg, lipsa de comunicare, lipsa empatiei, lipsa liantului care ar trebui sa lege o familie. Exact aceea alienare de care vorbeam. Copiii mimează că le fac pe plac părinților și părinții se fac ca nu văd deviațiile comportamentale ale progeniturilor. Pentru mine asta a fost ideea centrală. Cineva spunea că e mai mult un film pentru părinți. Asa e.

Din experiența mea, eu cred ca părinții de adolescenți trebuie sa facă următoarele lucruri:

1 Să comunice cu copiii lor. Să intelega lumea lor, să se prindă când adolescentul are o problema reală. Și nu neapărat să sară imediat să il ajute, (din experiente inveti) ci să il facă să intelegă că dacă nu se descurcă,are lângă el un ajutor necondiționat. De multe ori această „plasa de siguranță” este mai utilă decât ajutorul propriu-zis din partea părintelui.

2. Să evite să pună presiune pe copiii lor. Azi, majoritatea părinților își văd copiii ca pe o extensie a lor. Si îi pun să facă diverse lucruri, pe care ei nu le-au reușit. Eu nu am devenit fotbalist, hai cu presiunea pe copil să devină fotbalistul ratat din tata. Chiar daca ăla mic e loază la fotbal. Acestă presiune zdrobeste personalitatea copilului. Care nu e o continuitate a voastră ci o personalitate independentă. Care poate avea cu totul alte pasiuni față de voi.

3. Să il invete de la varste cat mai mici sa gandesca critic. Și să ii pună la dispoziție bazele unui sistem sanatos de gandire critică. Un adoloscent, care are un sistem bun de valori, nu se lasă înșelat de tentații si emoții. Cred că gândirea critică ii ajuta pe adolescenți să se ferească și de masculinitatea nocivă și de bullingul de orice fel și isi pot regasi echilibrul apelând la acel „common sense”. Care, din păcate, nu e prea comun. E mai bine în varianta românească: bun simț.

Cred că sunt 3 răspunsuri la întrebarea de la finalul seriei Adolecence „ar fi trebuit să fac mai mult?”. De remarcat filmarea în cadru continuu al seriei. Fiecare episod este un cadru lung. Dacă cineva greșea se lua de la capăt. Nu există tăieturi. E ca o scenă de teatru. Am remarcat imediat asta și apoi regizorul a explicat. Inclusiv această abordare, face din Adolescence o mică operă de artă.

later edit:

dacă aveți copii adolescenți și vreți o opinie profesionistă in domeniu, știu o persoana ce vă poate ajuta. Anca Matei. Are 21 de ani de experiență si credeti-ma stie ce vorbeste. Pentru detalii apasati pe poza si aveti un link sub descriere.

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.