26 mai Generația absolvenților din 1994-cea care azi tine Romania pe umeri.

Ieri a fost una dintre cele mai frumoase zile din viata mea. M-am reîntâlnit cu colegii din generația 1994. Am ajuns dimineața la liceu și m-am surprins având emoții. Sentimentul ăla pe care am încetat sa îl mai am, când grijile vieții mi-au furat inocenta.

Am ascultat tot drumul AC/DC si Metallica, trupele începuturilor de ani 90, ca să intru in atmosferă. Am ajuns la liceu și m-am întâlnit cu un singur coleg. Situația părea cam dezolantă.
Când, după colt, alți 5 colegi de la A. Mai sus cei de la H. Colegii mei de la D ajunseseră deja.

Până la 12 au venit C si E . După F și G . Fetele și cei maxim trei băieți de la uman, respectiv I, J și K. (salutări umanistului Firol, cu ale sale 1000 de Chipuri)

A fost așa o bucurie sa văd oameni pe care nu ii mai văzusem poate de 30 de ani. Deși am făcut întâlniri și la 10 și la 20 de ani de la terminare.

Au ajuns și cei de la B. Se văd de la o poșta Roșeața și Mefisto. Cei mai înalți. Lângă ei, Carmen cea mai rebelă fată din generația ’94.

Gemenii de la A vin cu Simona și îmi arată o poză pe care am facut-o în ultima zi de școală în ’94. Simona îmi sare in brate și repetam fotografia, după 30 de ani. Este prima poza din articol. Fratii sunt ei:

Au venit puțini profesori și e de înțeles. Doamna Iscu, doamna Ștefureac, doamna Grămadă, doamna Garleanu sau „Gilă” iubitul diriginte al celor de la C . Si nu numai. Veți vedea imediat de ce spun asta.

Se duce lumea în clase, a noastră era încuiată, nu cumva sa furăm nush ce dicționare de la Oxford. In sala de clasă pe care am avut-o 4 ani, e cabinet de engleză acum.

Clasa D își alege altă sală pentru a-și striga catalogul. Avem o mulțime de prezenți, Ioana De Hillerin, Serban Huidu, Răzvan Barbeli, Mihaela Cristache, Bogdan Ivan, Geaner Iaia, Cristi Nistor, Roxana Popel, Ionuț Scarlat, Catalin Roman, Raluca Ghiorghiu, Sorina Roșu-Ildaram, Ileana Toma si Claudia Popescu.

Avem și câțiva absenți. Dar cel mai dureros este ca avem și doua fete absente pentru totdeauna, Livia Spanu si Ioana Apostolescu. De ele ne-a fost dor cel mai tare.

După strigarea catalogului, am vorbit, ne-am cinstit, am povestit și ne-am regăsit toți după atâția ani.

Culmea este ca nu vedeam oamenii de azi ci copiii cu care am fost coleg. Camacho, gigantul blând care de ani de zile ne strânge în jurul lui, sau Cristi Ilie, nu sunt pentru mine oamenii maturi de azi ci puștanii puși pe pozne de acum 3 decenii.

Și aș vrea sa le mulțumesc colegilor, și celor mulți care au venit, și celor puțini care au absentat, dar și profesorilor, pentru mi-au dat fiecare atât de mult. Atât de mult..Am fost o perioada împreună, am avut istoria noastră și le sunt recunoscător pentru toate experiențele, trăirile și sentimentele pe care mi le-au dat necondiționat în anii liceului.

Am avut parte de cei mai frumoși ani. Nimic nu se poate compară cu începutul anilor ’90. Noi suntem prima generație care a simțit libertatea în plămâni. Noi am urlat la primele concerte, noi am călcat mentalități și stereotipuri în picioare.

Noi am învățat, ne-am împiedicat, ne-am ridicat și am mers mai departe. Noi am luat libertatea în propriile mâini și pe noi se bazează România astăzi.

Pentru asta va mulțumesc vouă, colegilor mei de generație. Și am sa închei, cu mesajul transmis de, probabil cea mai iubita profa de la Mf3, Gabi Zainescu. Ea e departe de tara. Isi traieste pensia alături de nepoti. Și nu ne-a uitat. Ascultați și va bucurați. si țineți minte: MF3 forever!