05 nov. Filmul Scara. Sa nu uitati! Niciodata.

Am văzut filmul Scara. Un film la care m-am uitat cu inima cât un purice, un film care mi-a adus aminte de momentele trăite de mine, in istoria de aproape jumătate de veac, la care sunt martor din 1976.

Filmul prezintă 3 mari evenimente: rezistenta prin cultura in cei mai intunecati ani ai României, Revolutia română si si zbaterea din 1990, ruperea de comunism, fenomenul Piata Universității.

În anii 80 printre sutele de cozi la lapte, ulei, făină sau orice altceva (se auzea o vecina urlând pe scara blocului: „mergeti la Complex ca se dă ceva” nici nu conta ce, important era ca exista coadă), romanii își demonstrau îndârjirea impotriva sistemului defect prin cultura.

Filmul incepe cu prezentarea condițiilor din teatrul românesc înainte de 1989. Deși cenzura era draconica, cumva ne se adaptasem. Iar marii oameni de cultură pur si simplu ocoleau in mod dibaci cenzura. Gaseau soluții, gaseau portițe, pentru a nu lasa spectatorii singuri în bezna acelor vremuri.

Erau scântei de cultura, de normalitate, de viață adevărată. In fiecare duminică mergeam cu tata la teatru. Si acolo descopeream o altă lume. Altfel decât cenușiul ce ne înconjura. Acolo l-am întâlnit pe Caragiale, iar întâlnirea asta avea să-mi influențeze toată viata.

Urmează apoi in film, zilele Revol6utiei s3i iar imaginile privite, mi-au adus aminte de acele vremuri. Aveam doar 13 ani si jumatate cand cuvintele „vom muri si vom fi liberi”, scandate de muncitorii de la Policolor ce mergeau spre centru, mi-au schimbat percepția ascupra realității.

Poate sunt mai fericiți cei nu au prins cei 32 de ani de „democrație originală” si nu au văzut cum tarele comunismului încă sunt prezente astăzi. Cum securistii „de treaba”, copiii si nepoții lor, inca au control deplin asupra societății. Cum temuta Securitate a devenit acum o hidra cu mai multe capete. Că asta sunt serviciile secrete azi.

Filmul, deși folosește alte nume, descrie personaje reale. Nimic nu e inventat. E doar Istorie. Totul este țesut in jurul personalității actorului Dragos Pâslaru. De la venirea in Bucuresti, trăirile unui tânăr intelectual ce nu se regăsea in societatea aberanta a acelor ani. Totul a culminat cu prăpădul din iunie 1990, care pentru mine a reprezentat ruptura totală de comunism. Din pacate, ruptura de Securitate, acolitii si urmasii ei, nu ne-a reușit.

Cu ce am rămas după acele evenimente? Cu puterea cuvântului. Cu libertatea de expresie. Uneori dusa la exrem, este totuși cea mai mare cucerire a acelor vremuri. Oamenii din generația mea si cea a copiilor mei, rămân vesnic îndatorați acelor idealisti care au demonstrat ca mamaliga roânească explodeaza puternic. Avem o datorie de onoare să nu uităm niciodată grozaviile indurate. Să explicăm celor ce cred ca ideile neo-marxiste reprezinta viitorul, că se înșală amarnic.

Felicitări echipei Castel film pentru Scara. O capodoperă pe care ar trebui sa o vada TOȚI românii. Felicitari Vlad Păunescu, pentru stăruință de a arata cu ce sacrificii s-a clădit România de azi, cu lucrurile ei rele și cu lucrurile ei bune.

Serban Huidu-cel care nu a ajuns tovarăș niciodată datorită sacrificiului celor prezentați in Scara.

PS: cei doi băieți ai mei joacă in film. Vă las sa ii descoperiți singuri…