Festivalul si Costineștiul - Serban Huidu
6698
post-template-default,single,single-post,postid-6698,single-format-standard,bridge-core-3.0.9,qode-page-transition-enabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode_grid_1300,qode-content-sidebar-responsive,qode-child-theme-ver-1.0.0,qode-theme-ver-29.7,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.13.0,vc_responsive

Festivalul si Costineștiul

Scriu aceste rânduri după ce s-a spus tot ce se putea spune și ce nu se putea spune despre Beach Please. În primul rând, vreau sa mă declar un susținător înfocat al generatiei Z. Am doi băieți de 17 si 15 ani cae fac parte din ea. In al doilea rând, in anii 90, anii mei de liceu, Costineștiul a fost locul de care mă leagă cele mai frumoase amintiri de la mare. Noi eram prea mici pentru a aprecia libertinajul decadent din Vamă și ,in acelasi timp, uram nomenclatura si ciocoii de modă nouă care populau Neptun-Olimp. Mamaia nici nu exista pentru noi atunci.

Costinești era pentru noi, locul plin de veselie, atmosferă boemă si distracție. Cu celebrul Ring , mai apoi cu discoteca Tineretului și celebra „Sepultură in bătătură”, una dintre primele rockoteci de la mare. De la cartoanele cu hamsii până la serile cu chitara acustică din jurul Obeliscului, sunt toate amintiri de neuitat pentru generația mea. Dar gata cu nostalgiile. Să revenim in prezent.

Ideea de a face un festival care sa repună pe hartă Costineștiul mi-a plăcut din prima. Mai mult, a readuce adolescenții in Stațiunea Tineretului e o mare realizare. Am să ii rog pe puritanii ce au aruncat cu noroi, sa își aducă aminte ce făceau ei in adolescență. Dacă generatia Z ar face o zecime din ce făceam noi, era rău. Rău de tot. Asa că mai ușor cu pianul pe scări. In primul rând, festivalul a fost excelent organizat. Si asta vă pot spune toți participanții.

Notele de rebeliune antisistem au fost ceva normal.Prestația lui Wiz Khalifa, sau prezența lui Tate nu sunt mai prejos decat consumul de vodkă la cutie cu pai (celebrele Motorola) din anii 90. Hai să nu fim mai catolici decât Papa. Singurul lucru care e de reproșat este legat de izolarea stațiunii și infrastructura precară. Dacă se intampla ceva grav și total neprevazut, liniile de urgență erau ca si inexistente. Toate celelate festivaluri au loc in orașe mari cu spitale si linii de evacuare clare. Aici e problema pe care, sper, că la viitoarele ediții organizatorii o vor avea în vedere.

Una peste alta, festivalul a fost un succes. și sper să țină cât mai mult. Un gând bun merge către Puya, care a avut unul dintre cele mai bune momente. Old school never dies bro! Bravo din toata inima pentru ca ții steagul sus Și, deși toti asteptau „foame de bani”, Puya fost destul de înțelept sa țină vechile conflicte departe. Felicitari bro!

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.