20 iul. Adio, arme!

V-am facut capul patrat cu Hemingway, dar ramane autorul meu preferat. Pentru el am fost la Key West, sa ii vad casa cea plina de pisici, pentru el am vrut sa merg in Cuba, dar am mers doar cu gandul, ca intubat in spital nu puteam. Asta e un cadou frumos primit de la Ana Maria, careia ii multumesc, si va doresc sa cititi macar o carte de-a lui.

Era un om pasionat: a fost corespondent de razboi in Europa, i-au placut vanatoarea, pescuitul si schiul si a murit din cauza unei depresii pe care adus-o pe picioare mult timp! El scria cam asa:

„Scriitorul adevarat este un om singur. Si, pe masura ce creste in ochii celorlalti, se cufunda tot mai mult in singuratate. Iar daca este suficient de bun, in fiecare zi e nevoit sa se confrunte cu eternitatea sau cu absenta ei. pentru un scriitor adevarat, fiecare carte e un nou inceput, o noua incercare de a atinge ceva care ramana mereu de neatins. Misiunea lui este de a merge pe cai care n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde altii au dat gres.

Dar sa scrii literatura nu inseamna doar sa spui cu alte cuvinte ceea ce deja s-a spus-tocmai ca au existat mari scriitori ai trecutului, noi, cei de astazi, suntem nevoiti sa mergem mai departe decat am fi crezut vreodata ca putem ajunge, sa iesim in larg, pana cand ramanem cu totul singuri, lipsiti de orice sprijin.”

Asa zicea Hemingway si asta imi aduce aminte de un tip cu totul special din Delta, de la Sfantu Gheorghe, care, dupa ce am mers in mare pana nu s-a mai vazut pamantul, s-a intors spre mine si mi-a zis: „Serbanica in sfarsit suntem LIBERI!”