28 iun. De ce americanii pot și toată lumea nu…

De ce americanii pot și toată lumea nu? E vorba despre producția de filme. Ani de zile, auzim același refren: „sunt comerciali, nu știu decât ce e populist, vulgar. Nu au cunoștințe despre noile idei si tentințe. Nu sunt in stare sa facă filme de artă. Cinematograful este totusi o forma de arta”.

Asta cu arta m-a dat pe spate. Am să vă spun umila mea parere de cinefil, care a mirosit puțin și din Cinema. Am produs cu Hodoronc-tronc Production niște serii de reclame, lucrate in cel mai profesionist și cinematografic mod posibil. Las aici o compilație din munca noastră. Poate cine stie. Isi amintește cineava de noi. Le multumesc colegilor care au făcut treaba. Ei au gândit, eu am produs și am avut grija sa nu le lipsească nimic.

Revenind la subiect: am văzut zilele trecute 2 filme de Wes Andersen. Unul dintre ele mi-a plăcut atât de mult, ca l-am băgat repede in primele mele 10 filme ale tuturor timpurilor. French Dispath. Mi-a plăcut și vi-l recomand. Filmul in sine este o prezentare de povești, toate din lumea lui Anderson. O lume plină de culoare, cadre îndrăznețe, umor si sacasm, montaj neconvențional si personaje atât de accentuate și pline de pitoresc

De la tehnica de filmare până la luminile folosite, de la dialog până la colori de la montaj până la personaje, totul poartă amprenta lui Anderson. Fără indoiala toate filmele lui au această semnătură. Ca și în cazul lui Tarantino. Anderson a dovedit inca o dată, că a fi diferit in cinema o fac doar cei asumați si curajoși. Pentru asta merită toată aprecierea si respectul. Chiar autorul spunea că orice personaj din filmele lui, ajuns din întâmplare în alt film trebuie să se simtă ca acasa. Asta e filozofia, cu ea defilam.

În interviul de mai jos, aflăm că regizorul a fost coleg la colegiu cu alt actor american, Owen Wilson. De unde se vede ca cinematograful este ca o religie in State. O influență recunoscuta de Wes, este cea cinetografului japonez. De unde putem trage concluzia că și japonezii pot. Cei 7 Magnifici au fost la baza Cei 7 Samurai nu? Americanii doar au „tradus” ce au spus japonezii, pentru sucietatile vestice. Japonia fiind o cultura foarte închisă și pretentioasa. Putin inteleasa de alții.

Câtă diferență intre cadrele pline de culoare, naratiunea legata, montajul si umorul din filmele lui Andresen si arta „căutată” si negasită din filmele europene, unde un cadru ține și un minut spre doua dacă „e nevoie”. De aia americanii pot și noi nu. Arta lor nu e „căutată”, nu vor să aducă ceva artificial ci doar să expună viziunea artistului. (in cazul de față al celui ce face filmul). Nu sunt falși, nu cauta pretexte, nu sunt deloc conduși de „curentele” nou apărute și care „ar trebui urmate”. Adica smecheria se reduce la a fi cât se poate de „ei înșiși”. Cam asta e diferenta majora intre cinematograful european si cel american.

Până un alta, in opinia mea, cel mai bun film de artă este Eyes wide shut al lui Kubrick. Și cu asta am incheiat polologhia. Vă urez vizionare mișto. Filmul il gasiti pe Dinsney+. Nu e reclamă deși ar putea să imi trimita si mie o bere ca am scris despre ei.