06 sept. Cand o imagine face cat un milion de cuvinte….

Tata a doi baieti mici am urmarit cu un nod in gat imaginile cu copii cazuti prada unor nebunii facute de oamenii mari!

Lasand la o parte inconstienta unora si goana altora dupa senzational mi se par relevante doua lucruri: familia napastuita si-a pus copii pe o pluta improvizata fugind de la o moarte ipotetica la una sigura, iar acum tatal se intoarce in acelasi loc sa isi ingroape familia! Ceva e dubios si imi scapa…

Oricum lipsa de empatie si de umanitate legate de caz sunt strigatoare la cer. Cred ca ar trebui gasiti vinovatii…nu familia de pe pluta in cautare de alinare in Germania (ca doar acolo se simte refugiatul bine), nu regii razboiului adapati cu arme de la marile corporatii ci ceva mult mai serios!

Cu totii suntem vinovati! De la intorsul capului cand trecem pe langa ceva la care ar trebui sa luam atitudine, pana la lasitatea cu care ne intoarcem acasa, sa-i protejam pe ai nostri, fara sa tinem cont ca, social vorbind, societatea de duce dracu’, cum bine scria Dragos Bucurenci aici!

Eu nu condamn fotagraful sau mediile ce au distribuit imaginile care arata mizeria dosita sub covor, condamn garagata si glumele facute pe aceasta tema! Drama era deja consumata… Condamn pe cei ce cred ca tarile lor nu pot fi atinse de prapad! In anii ’40 s-a vazut cat de usor civilizatia se poate transforma in cenusa! Ii condamn pe cei ce trimit oamenii la moarte de la conducatori militari la calauze ahtiate dupa bani, de la politicieni fara scrupule pana la militari batuti in cap care vad „interesul national” pana se dezumanizeaza!

Condamn Omenirea ca a uitat sa fie umana si ca o astfel de imagine a fost posibila cu largul sprijin al Siriei, Isis-ului. americanilor, evreilor, arabilor, kurzilor, europenilor a tuturor celorlati complici pentru ca sunt pasivi! E o criza morala globala si de la asta o sa ni se traga!

Poza aceasta, cat de dura e ea, e depasita in cinism de aceasta imagine care in 1994, care atragea atentia lumii intregi asupra foametei si saraciei din Sudan! O fetita era urmarita de un vultur ce astepta sa isi dea duhul! Fotograful a pozat, dar umanitatea pierduta nu l-a facut sa ajute puiul de om….nimeni nu stie ce s-a intamplat cu fetita!

Culmea ipocriziei imaginea a luat si premiul Pulitzer in 1994! Autorul s-a sinucis dupa 3 luni…dovedind inca odata cat de lasi suntem! In loc sa isi repare gresala facuta, a preferat sa iasa din istorie pe usa din dos! Bine, fotograful era sud-african crescut in perioasa apartheidu-lui impotriva caruia a si luptat da’ cine stie!

E cel mai simplu lucru sa faci asta, mai greu e sa iti duci crucea si sa incerci sa repari ce se mai poate repara…va spun asta amar, din proprie experienta!

httpv://www.youtube.com/watch?v=eFQnoMDFDAY

Acesta este filmul facut dupa viata si intamplarile prin care a trecut Kevin Carter. O fraza este definitorie: „au dreptate sa stii, toti cei care spun ca meseria noastra sa stam si sa ne uitam cum oamenii mor!” Uneori insa puterea unei imagini, facuta de cei care „stau si privesc cum mor oameni in jur”, poate schimba lumea! Pana acum in Africa nu a facut-o….